O observație critică asupra scenei actuale de muzică de petrecere: deși calitatea sunetului și orchestrațiile moderne au ajuns la un nivel profesional impresionant, simt că se pierde treptat acea esență „lăutărească” pură. Multe piese noi par calibrate matematic pentru a deveni hituri virale, punând accent pe versuri comerciale în detrimentul modulațiilor vocale complexe de altădată. Opinia mea este că tehnologia actuală tinde să uniformizeze talentul, făcând ca mulți soliști să sune la fel. Considerați că această modernizare ajută la ridicarea standardelor genului sau că ar trebui să ne întoarcem la simplitatea care punea accent doar pe voce și suferință?